Alinierea domeniului contabilităţii publice la standardele europene în procesul de digitalizare presupune respectarea unor reguli stricte de către instituţiile publice. Aceste reguli includ atât raportarea electronică a situaţiilor financiare în sistemul naţional de raportare FOREXEBUG, cât şi conformarea cu noile prevederi ale ordinului ALOP (Angajarea, Lichidarea, Ordonanţarea şi Plata cheltuielilor instituţiilor publice). Prin implementarea acestor măsuri, se asigură o transparenţă sporită şi o gestionare mai eficientă a resurselor financiare publice.
În acest context, zilele trecute, Integrisoft Solutions, liderul pieţei de aplicaţii software destinate administraţiei publice locale şi centrale din România, a organizat la Palatul Parlamentului României o conferinţă în cadrul căreia au fost dezbătute noile reglementări în domeniul contabilităţii publice, precum şi soluţiile digitale care pot ajuta instituţile publice să evite amenzile, erorile contabile, problemele cu auditul intern sau ale Curţii de Conturi.
Invitatul de onoare al evenimentului a fost Petre Crişan – expert în domeniul contabilităţii publice. Acesta a prezentat celor 150 de participanţi informaţii necesare în domeniul contabilităţii, precum:
– aspecte legislative privind contabilitatea instituţiilor publice;
– noul ALOP – scop, noutate şi prezentarea formularelor specifice: Documentul de fundamentare şi Ordonantarea de plată;
– sistemul naţional de raportare Forexebug (SNR-FXB): Particularităţi privind transmiterea şi completarea formularelor din sfera raportării situaţiilor financiare. Probleme întâmpinate de instituţiile publice, speţe şi cazuri practice. Generarea rapoartelor privind situatiile financiare. Noutati privind SNR-FXB.
De asemenea, în cadrul evenimentului, Integrisoft Solutions a prezentat sistemul său integrat Avansis.Financiar-Contabil, un software ERP (Enterprise Resource Planning) care permite gestionarea automată a datelor despre bugete, deschideri de credit, ALOP, contabilitate, mijloace fixe, gestiune, achiziţii şi plăţi. În prezent, soluţia digitală dezvoltată de Integrisoft este implementată în peste 300 de instituţii din administraţia publică locală şi centrală şi numără peste 2000 de utilizatori. Avansis.Financiar-Contabil este un software matur pe piaţa din România fiind potrivit oricărui tip de instituţie: ministere, primării, consilii judeţene, direcţii sanitar-veterinare, direcţii de administrare a patrimoniului public şi privat.
„Avansis.Financiar-Contabil este un sistem ERP care facilitează schimbul rapid de informaţii şi care generează automat raportările privind declaraţiile fiscale şi cele solicitate de sistemul naţional FOREXEBUG. Aplicaţia noastră are capabilităţi extinse şi flexibile pentru a acoperi nevoile oricărei instituţii publice. Software-ul este capabil să se adapteze rapid schimbărilor frecvente precum şi nevoii de mobilitate ale unei adminstratii publice locale sau centrale.”, spune Marius Gheorghiţă, Business Unit Manager AFC, Integrisoft Solutions.
Funcţionalităţile standard ale soluţiei Avansis.Financiar-Contabil sunt completate cu cele premium, care includ achiziţii publice, investiţii, parc auto, deschidere de credite şi inventarierea activelor fixe şi a obiectelor de inventar folosind VentaScan. Aplicaţia mobilă permite localizarea activelor, adăugarea de fotografii, generarea etichetelor, scanarea codurilor de bare şi actualizarea automată a inventarului, precum şi gestionarea obiectelor neidentificate sau inventarierea offline, în lipsa acoperirii de reţea. VentaScan asigură reducerea costurilor de inventariere cu peste 50%.
„Integrisoft Solutions este partenerul a peste 400 de instituţii publice centrale şi locale, este o companie matură care anul acesta împlineşte un sfert de secol de activitate. Ne onorează faptul că domnul Petre Crişan ne apreciază soluţiile Avansis şi participă la evenimentele noastre dedicate contabilităţii bugetare. Importanţa adoptării tehnologiei performante de către instituţiile publice îmbunătăţeşte, simplifică şi optimizează activitatea internă a activităţii acestora şi asigură o gestionare eficientă şi transparentă a resurselor”, declară Simona Ilie, Director Dezvoltare Integrisoft Solutions.
GALERIE FOTO: https://www.facebook.com/media/set/?vanity=Integrisoft&set=a.972449838227130